Observator Transilvan
Bistrita Nasaud

Transportul elevilor, tema unei întâlniri de lucru la Prefectură. Ce s-a stabilit

Având în vedere experiența primului semestru și unele dificultăți observate sau semnalate pe marginea gestionării acestui serviciu, în contextul pandemiei, prefectul Stelian Dolha a convocat o întâlnire de lucru la care au fost invitați reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și SC Transmixt SA, informează Instituția Prefectului.

O primă problemă abordată a fost cea a evitării aglomerațiilor în momentul în care se vor relua cursurile în școli. Astfel, s-a convenit ca pentru obținerea sau vizarea periodică a documentelor pentru transport gratuit, elevii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze personal la ghișeele operatorului de transport. Mai exact, școlile vor întocmi de acum situații centralizatoare, care se vor actualiza permanent, pe baza cărora vor fi eliberate documentele de transport necesare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

De asemenea, s-a stabilit că Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va transmite Ministerului Educației o serie de propuneri, având în vedere publicarea recentă a Legii Nr. 226/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Pentru această lege urmează să fie formulate normele de aplicare ce ar putea clarifica unele neconcordanțe legislative actuale privind transportul elevilor. Propunerile vor fi sintetizate într-un memoriu pe baza argumentelor și exemplelor practice formulate de ISJ Bistrița-Năsăud și principalii operatori de transport.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Averse și vânt puternic în doua judete din Transilvania

observator

Program diferit de cumpărături, pe categorii de vârsta

observator

Polițiștii nu pot verifica certificatele verzi de vaccinare

observator