Observator Transilvan
Brasov

TIR încărcat cu cereale, răsturnat în județul Brașov

Pe DN13, în apropierea localității Măieruș din județul Brașov, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate două vehicule, respectiv un TIR și un autoturism, au anunțat reprezentanți Poliței Brașov.

Conform sursei amintite, TIR-ul, care transporta cereale, s-a răsturnat pe partea carosabilă, iar în urma accidentului nu au fost victime, ci doar pagube materiale. „La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost zero”, au menționat reprezentanții Poliției.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

De altfel, potrivit unor imagini transmise de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, vehiculul încărcat cu cereale avea unele probleme tehnice, anvelopele fiind foarte uzate, starea acestora favorizând deraparea lui.

Circulația pe drum nu este afectată foarte mult, mai ales că traficul în zonă este destul de redus. DRDP Brașov a anunțat că până până la mijlocul zilei ar urma ca marfa să fie mutată în alt camion, apoi TIR-ul va fi ridicat.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Corona Brașov, bate la hochei

observator

Fara taxe de poluare in plus, in acest an

observator

Malformatie la inima, operata la Brașov. Ce tehnica au folosit chirurgii ?

observator