Observator Transilvan
Mures

Talharie în Ludus ! A intrat peste o familie !

La data de 30 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei orașului Luduș au identificat un tânăr, de 21 de ani, din Luduș, la scurt timp după ce acesta ar fi comis o infracțiune de tâlhărie calificată.

În fapt, din cercetările efectuate de polițiști, a reieşit faptul că la aceeași dată, cel în cauză, ar fi pătruns în interiorul unui imobil din localitatea Luduș, de unde, prin amenințarea cu acte de violență a unor persoane de sex feminin aflate în interior, ar fi sustras un telefon mobil și o sumă de bani.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 760 de lei, acesta fiind recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, la data de 31 ianuarie a.c., faţă de tânărul în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior, instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile faţă de acesta.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Femeie salvată de la inec

observator

S-a prelungit starea de alerta

observator

Sancțiune contravențională la Luduș!

observator