Pe DN13 km 120+780, între Hetiur și Sighișoara, a avut loc un grav accident de circulație, o coliziune între un autotren și o autoutilitară.
Echipajele de salvare sosite la fața locului execută manevre pentru descarcerarea conducătorului auto de pe autoutilitară.
Circulația în zonă este blocată.
Este vorba despre o coliziune între un autotren și o autoutilitară. În urma impactului o victimă de cod roșu a rămas încarcerată în autoutilitară (aceasta a fost extrasă de către pompierii militari) și două victime de cod galben, toate de sex masculin. Toate trei victime au vârste cuprinse între 40-50 de ani. Celor două victime de cod galben li se acordă ajutor la fața locului, iar victima de cod roșu va fi preluată și transportată cu elicopterul la Târgu Mureș. E60 este blocat.