Un bărbat în vârstă de 76 de ani din comuna Sâncel, care a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor a ajuns după gratii, la Penitenciarul Aiud.
La data de 24 iulie 2021, polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, pe raza comunei Crăciunelu de Jos, au identificat și reținut un bărbat de 76 de ani, din comuna Sâncel, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Curtea de Apel Alba Iulia.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.