Luni, 9 septembrie, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, din localitatea Andrid, care în perioada 3 – 7 septembrie, ar fi comis două furturi din locuință, pe raza localității.
În fapt, susnumitul în perioada 3 – 7 septembrie, ar fi pătruns în locuințele a două persoane din localitatea Andrid, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 12 000 de lei, în unul dintre cazuri fiind ajutat de un alt tânăr, de 18 ani, din localitatea Ghenci.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul, de 19 ani, ar mai fi comis la data de 24 iulie, un alt furt pe raza aceleiași localități, astfel că acesta a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Prejudiciul în cele trei cauze au fost recuperat în proporție de 50% și urmează a fi predat persoanelor vătămate.