Procurorii DNA au organizat prinderea în flagrant a unei persoane, în vârstă de 40 ani, fără calitate specială, după ce a remis, cu titlu de mită, suma de 100 euro, către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
În schimbul acestei sume de bani, mituitorul i-a solicitat prim procurorului să urgenteze soluţionarea unui dosar penal în care acesta este inculpat pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier şi să dispună restituirea permisului de conducere suspendat.
În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Ulterior, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru infracţiunea de dare de mită, fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.