La data de 26 noiembrie, Polițiștii din Sebeș au reținut doi tineri din comuna Pianu care ar fi sustras peste 600 de litri de motorină din rezervorul unui excavator. Cei doi vor fi prezentați în fața procurorilor, pentru dispunerea măsurilor legale.
Polițiștii l-au identificat pe un tânăr de 19 de ani, din comuna Pianu, județul Alba, ca bănuit de săvârșirea unor fapte de furt calificat și tentativă de furt calificat precum și pe un tânăr de 21 de ani, din aceeași comună, care este bănuit de complicitate la faptele de furt și tentativă de furt săvârșite de primul tânăr.
Se pare că, în cursul lunii noiembrie 2019, tânărul de 19 ani ar fi sustras, pe timp de noapte, în mai multe rânduri, cantitatea de 670 de litri de motorină, dintr-un excavator aparținând unei societăți comerciale, care era parcat pe raza localității Strungari. La comiterea furturilor, acesta ar fi fost ajutat de tânărul de 21 de ani, care ar fi asigurat zona și l-ar fi ajutat să transporte, cu un autoturism, combustibilul furat.
Din cercetări a rezultat că, în aceeași perioadă de timp, cei doi ar mai fi încercat să fure motorină însă ar fi renunțat la rezoluția infracțională, pentru a-și asigura scăparea. În cursul zilei de azi, 28 noiembrie, cei doi vor fi prezentați în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.