Observator Transilvan
Satu mare

Dacă nu plătești, ți-l înhață altul !

Parcările din orășelul nostru sunt tare faine, dar au și un preț. Nu ăsta ar fi baiul. Dar dacă omul nu se duce să plătească taxa aia de parcare până prin a 13-a zi a lunii ianuarie, își pierde locul.

Au pățit-o câțiva, așa că nu e de glumă. Și acuma sunt supărați rău de tot.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com


Ia să vedem noi cum stă treaba. Păi, treaba stă în felul următor: dacă nu îți cumperi spațiul de parcare din apropierea locuinței tale, într-o bună dimineață te poți trezi că altul și-a pus mașina pe locul care până ieri era al tău.


„Nu că nu am vrut să plătesc. Dar am și eu un serviciu. Soția la fel. Copiii sunt la școală. Când să mai mergem să stăm la rând și să ne plătim taxa. timpul este destul de scurt pentru că, după sărbători, când încep toți să lucreze la stat și până în 13 ianuarie e cam puțin. Ar trebui cu toții să ne ducem la Primărie și să le spunem. Dar nu ai când să plătești”, spune un cetățean supărat care anul acesta își va parca mașina pe unde apucă.


Alții sunt de cu totul altă părere.


„Noi nu am întârziat niciodată cu plata. În fiecare an îmi fac timp să mă duc să plătesc”, spune altul.


Desigur, așa cum era de așteptat și la treaba asta, părerile sunt împărțite. Sigur, cetățeanul de mai sus nu este singurul care anul acesta a pățit-o cu locul de parcare. Și așa sunt tare puține în oraș, dar când îți mai și pierzi locul, nu-i plăcut deloc.


Acum noi vă întrebăm pe voi: Ce ar trebui făcut în cazul ăsta ? Să se prelungească perioada de plată ? Ziceți și voi ceva …

https://www.amsieu.ro

Related posts

Masina distrusa de foc

observator

Sala moderna pentru repetitii

observator

Programul manifestarilor ocazionate de „Ziua Armatei”

observator