Ceremonie și mare fast joi seara la Ateneul Român. Cum altfel, având în vedere că de azi suntem „cârmuitorii” Europei. Bine, na … doar pe jumat’ de an, dar acum noi suntem boșii.
S-a adunat lume multă și aleasă la Ateneu. Fiecare cu emoțiile lui, mai slugarnici, mai cu capul lăsat în bot, dar au fost mulți. Dar nu asta vreau să zic …
Vine polonezul, Donald Tusk, și face istorie. Am auzit în câteva minute niște lucruri super mișto. Ne-a lăudat polonezul de ne-au dat lacrimile, nu alta. Ne-a vorbit de Eliade, Nichita Stănescu, de muzica lui George Enescu, de vremurile de glorie a fotbalului, și câte și mai câte.
Si omul nu se oprește aici. Se apucă și recită din Nichita Stănescu. Se zice prin culise că el singur și-ar fi scris discursul. Mirobolant. În orice caz omul a făcut istorie, doar în câteva clipe. Ne-a dat o lecție pe care nu o vom uita prea curând.
Și atunci mă întreb: Oare ce se întâmplă cu noi ? Ne mâncăm toată ziua. Ne îmbrâncim. Ne înjurăm. Ne săpăm unul pe altul, etc. Și vine un străin și ne ține o lecție de românism, o legtie de demnitate națională.
Dar bine că a făcut-o. Poate ne-om trezi și noi din brambureală.
