Pompierii oradeni au intervenit azi, 17 decembrie la stingerea unui incendiu ce a izbucnit în arhiva Palatului de Justiție. Incendiul a fost cauzat de un scurt circuit electric.
„În momentul sosirii echipajelor la faţa locului, în aproximativ cinci minute de la primirea apelului prin Sistemul Unic 112, incendiul, izbucnit la o arhivă situată la demisolul clădirii Palatului de Justiţie din Oradea, era aproape în întregime lichidat de către personalul cu atribuţii pe linia apărării împotriva incendiilor, pompierii militari acţionând pentru stingerea unor mici focare disparate şi pentru evacuarea fumului din clădire cu ajutorul ventilatoarelor din dotare”, a precizat, într-un comunicat de presă, Camelia Roşca.
„Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului un scurtcircuit electric. În urma producerii incendiului au ars dosare, un dezumidificator, un aparat de măsură a curentului electric şi un cuier”, se mai arată în acelaşi comunicat de presă.