În această dimineață, polițiștii din Olt efectuează 22 de percheziții, în 10 județe, într-un dosar de evaziune fiscală.
La data de 23 iunie, polițiștii specializați în investigare a criminalității economice din Olt efectuează 22 de percheziții, în județele Bihor, Mehedinți, Vâlcea, Timiș, Arad, Călărași, Vaslui, Caraș-Severin, Maramureș și Mureș, într-un dosar de evaziune fiscală.
În fapt, în perioada 2012-2016, o societate comercială cu sediul din județul Olt ar fi înregistrat în evidența contabilă operațiuni nereale constând în achiziții de mobilier urban de la 14 societăți comerciale cu un comportament fiscal ,,tip fantoma”. Astfel, societatea s-ar fi sustras de la plata impozitului pe profit și a TVA către bugetul de stat, în sumă de aproximativ 550.000 de lei.
De asemenea, societatea respectivă ar fi emis facturi de livrare a bunurilor către 22 de beneficiari din țară, existând suspiciuni că acestea nu ar fi fost livrate în totalitate, deși plățile au fost efectuate.
23 de persoane urmează să fie conduse la sediul poliției pentru a fi audiate.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din județele Bihor, Timiș, Arad, Călărași, Vaslui, Caraș-Severin, Maramureș și Mureș.