Observator Transilvan
Bihor

Pompierii militari au intervenit în cursul serii de duminică, 22 ianuarie a.c., pentru salvarea victimelor a două accidente rutiere produse pe DN 76, în județul Bihor.

Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea primului accident rutier, pe DN 76, în afara localității Răbăgani, în zona Dealul Bitii, în care au fost implicate două autoturisme, a fost sesizat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” în jurul orei 20.50, moment în care, la fața locului au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2, un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple (acesta oprindu-se în Hidișelul de Sus, pentru salvarea victimelor celui de-al doilea accident), echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea a două persoane rămase captive într-unul dintre autovehiculele avariate, iar echipajele medicale și pompierii militari paramedici au evaluat victimele și au acordat îngrijirile necesare persoanelor rănite, în cazul a două dintre acestea efectuând manevre de resuscitare. Din nefericire, cei doi bărbați aflați în stop cardio-respirator au decedat. Celelalte patru persoane rănite, din care doi minori și doi adulți, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

          Cel de-al doilea accident, produs în localitatea Hidișelul de Sus, în care au fost implicate cinci persoane aflate într-un autoturism, a fost sesizat în jurul orei 21.15, la fața locului intervenind două echipaje de pompieri militari și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Din nefericire, o adolescentă, în vârstă de 13 ani, a decedat, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipaje. Celorlalte patru victime le-au fost acordate îngrijirile care se impuneau, fiind transportate ulterior la spital.

https://www.amsieu.ro

Related posts

A 30-a promoţie de absolvenţi se alătură familiei Poliţiei de Frontieră

observator

Luni e mare sarbatoare. Tradiții de Sfântul Ilie

observator

Mesajul ministrului de Interne pentru cei care vor să petreaca în noaptea de Înviere

observator