Observator Transilvan
Maramures

S-a dat drept dentist ! Toti pacienții indrumati să-și facă analizele, inclusiv testul HIV !

Polițiștii de la Investihatii Criminale au făcut azi, 17 ianuarie o perchezitie în Baia Mare, într-un dosar instrumentat de Prchetul de pe lângă Judecatoria Baia Mare. Este vorba despre o persoana care s-a dat drept dentist, executand lucrări stomatologice fără drept.

Din cercetările efectuate până în prezent de către polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecatoria Baia Mare, având ca obiect comiterea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii, au rezultat indicii pe baza cărora se poate formula presupunerea rezonabilă că în locația din Baia Mare, strada Mihai Eminescu, nr. 53, județul Maramureș, au fost efectuate lucrări stomatologice fără respectarea condițiilor legale de autorizare pentru persoana care a efectuat aceste lucrări și fără respectarea normelor igienico-sanitare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Avându-se în vedere aceste împrejurări în care au fost realizate lucrările stomatologice și riscurile pentru sănătate, îndrumăm toate persoanele care au apelat la serviciile prestate în această locație să se prezinte la medic pentru examinare și analize medicale și totodată să sesizeze poliția” spun purtatorii de cuvânt ai Parchetului de pe lângă Judecatoria Baia Mare și Inspectoratului Judetean de Poliție Maramures.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Nu scăpam de inundatii ! Ce spun hidrologii ?

observator

Incepe vaccinarea copiilor

observator

Instabilitate atmosferica în toată țara

observator