Observator Transilvan
Cluj Sport

U-BT Cluj-Napoca evoluează în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup

Miercuri, 4 martie, de la ora 19.00, BTarena va fi gazda celui de-al 15-lea meci european jucat de U-BT Cluj-Napoca în acest sezon. Trupa coordonată de Dusko Vujosevic a reușit să treacă de primele două grupe și a avansat în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup, acolo unde o va întâlni pe Medi Bayreuth.

Dacă ne luăm după statistici, duelul dintre români și germani se anunță a fi foarte interesant. Medi Bayreuth are medii de 93.6 puncte (2) și 22.8 pase decisive (1), în timp ce U-BT Cluj-Napoca a înregistrat 85.4 puncte (6) și 21.8 pase decisive (3).

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Adversara alb-negrilor joacă în Basketball Bundesliga și ocupă poziția a 11-a, având un bilanț de 9 victorii și 11 înfrângeri. În ultima etapă, disputată sâmbătă (29.02), Medi Bayreuth a fost învinsă la o diferență de 16 puncte (69-85) de către Ratiopharm Ulm, grupare ce se află pe locul 9.

Totuși, în FIBA Europe Cup, echipa antrenată de Raoul Korner a arătat foarte bine și a impresionat în special în faza a doua a competiției. Într-o grupă din care mai făceau parte SL Benfica, Spirou Basket și Bakken Bears, Medi Bayreuth a pierdut o singură dată, în etapa inaugurală. Apoi, nemții au strâns cinci succese consecutive la o diferență medie de 14.6 puncte.

Formația din centrul Germaniei dispune de un lot alcătuit din șase americani, James Arthur Robinson III, James Alexander Woodward, Bryce Alford, Reid Travis, Evan Bruinsma, Nate Linhart, și opt jucători autohtoni. Media de vârstă este de 24 de ani, iar cel mai cunoscut baschetbalist este Evan Bruinsma, un vechi adversar al clujenilor de pe vremea când evolua la Donar Groningen.

De partea cealaltă, U-BT Cluj-Napoca are opt străini, drept urmare unul dintre ei va trebui să privească meciul de pe margine. În duelul cu Ironi Ness Ziona, staff-ul tehnic al „studenților” a decis să îl folosească pe LJ Peak în locul lui Andrei Calnicenco.

Formația ardeleană parcurge o perioadă foarte bună, reușind să cucerească Cupa României după o finală disputată cu CSM CSU Oradea. În ultima etapă a Ligii Naționale, jucătorii lui Mihai Silvășan s-au impus la o diferență de 27 de puncte în fața lui CSA Steaua București și și-au consolidat poziția secundă în clasament.

Prima manșă a sferturilor de finală dintre U-Banca Transilvania și Medi Bayreuth va fi transmisă în direct pe canalul de Youtube al FIBA mâine, 4 martie. Returul va avea loc o săptămână mai târziu, în 11 martie.

 

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Ludovic Orban: „Alegerile se pot ține fără nicio problemă în dată de 27 septembrie”

observator

13 mai – Ziua Dorului în Romania (Video)

observator

Vijelii in jumatate de tara

observator